Fluorizarea și sigilarea dentară

Fluorul este o substanţa minerală ce se regăseste peste tot in natură, inclusiv în smaltul dinţilor, aici avand rolul de a întari suprafaţa dintelui şi a o face rezistentă în faţa cariilor. Acesta este motivul pentru care mulţi medici şi oameni de ştiinţă considera ca un aport suplimentar de fluor ar putea fi de ajutor în prevenirea cariilor. Există chiar tări în care a fost introdus un program naţional de fluorizare – în SUA apa de la robinet conţine supliment de fluor.

Un element foarte raspindit în natură, dacă ne gindim că el poate fi găsit atit in apa de baut (acolo unde se adaugă fluor în rezervele de apă), cit şi în alimente şi bauturi. De asemenea, în produsele destinate igienei bucale : pastele de dinţi şi apa de gura conţine fluor.

Fluorul constituie un mijloc de prevenire activă a cariei dentare, încorporarea sa în smalţul dentar permiţindu-i acestuia să reziste atacului acid. Aproape 90% dintre adulţii care în copilarie au urmat un tratament cu fluor prezintă o dantură mai puţin predispusă la carii. Practic, fluorul ajută ca dinţii să se mineralizeze. De asemenea, contribuie la intarirea punctelor vulnerabile de pe suprafata dinţilor, care, în timp, ar putea duce la apariţia cariilor.

Tratamentul de fluorizare se poate realiza de 3 – 4 ori pe an, iar procedura este foarte simplă: după o igienizare profesională, medicul aplică pe dinţi soluţii, geluri sau lacuri speciale, cu un conţinut ridicat de fluor, pentru un timp de 1 – 2 minute. Dupa tratament pacientul nu trebuie să clătească gura sau să consume alimente şi lichide timp de 30 de minute.

Fluorizarea în cabinetul stomatologic se poate realiza de 2 – 3 ori pe an. Eficienţa tratamentului depinde de menţinerea unei igiene dentare stricte: periajul dinţilor de doua ori pe zi, utilizarea aţei dentare şi a apei de gură, plus vizitele periodice la medicul stomatolog.

Sigilarea este o procedură stomatologică simplă şi nedureroasă, prin care se izolează suprafaţa dentară de mediul cavitaţii bucale, cu scopul de a preveni formarea cariilor. Practic, se acoperă şanţurile foarte adancite de pe suprafată ocluzală a molarilor şi premolarilor, acestea avand potenţial de reţinere a resturilor alimentare ce nu pot fi indepartate prin periaj simplu.

Sigilarea şanţurilor şi fosetelor ocluzale se realizează cu răşini compozite, compomeri sau cu ionomeri de sticlă (glassionomeri). Aceste materiale trebuie să protejeze ţesutul dentar prin elberarea de fluor, să aibă o rezistenţă mare şi să fie usor de aplicat.

Materialele sigilante se aplică pe şanţurile şi fosetele ocluzale ale molarilor şi premolarilor, fosetele de pe suprafeţele vestibulare sau orale ale molarilor şi fosetele de pe suprafeţele orale ale incisivilor superiori.
Sigilari ale şanţurilor şi fosetelor de pe suprafeţele dentare (umplerea acestora cu material special de obturatie, astfel încat sî poatî fi curaţate uşor, şi să nu permită stagnarea resturilor alimentare şi a placii bacteriene în aceste zone).

Procedura de sigilare începe cu îndepartarea placii bacteriene printr-un periaj profesional, cu pasta non-abrazivă şi care nu conţine fluoruri sau constituenţi uleiosi ce pot scadea eficacitatea acidului.

Apoi se izolează dintele cu diga de cauciuc sau aspiratorul salivar şi se usucă cu ajutorul unor pansamente absorbante.

Urmează gravajul acid, adică se aplică o soluţie cu 30 – 50% acid fosforic timp de 1 minut pe dinţii permanenţi şi 2 minute pe dinţii de lapte. După această perioadă se spala dintele timp de 15 secunde, cu jet de apa, apoi se usucă cu aer. Se foloseste aspiratorul de saliva, deoarece pacientul nu are voie să clatească gura.
Se aplică sigilantul în formă lichidă, apoi se polimerizează cu lampa cu ultraviolete, timp de 10 – 20 secunde, pană cand se intareşte.

La final se verifică inaltimea sigilarii, cu ajutorul hartiei de articulaţie. După ce procedura este finalizată, pacientul este liber să consume alimente şi lichide.

În cazul in care smaltul de la nivelul sanţurilor şi fosetelor este lezat, se recomandă sigilarea largită, adică intai se indepartează smaltul afectat, apoi se continua cu procedură normală de sigilare.

Sigilarea este recomandată la 6 luni de la erupţia dintelui, pentru dinţii cu reliefuri sau şanţuri profunde, în special premolari şi molari. Aceştia apar in jurul varstei de 5 – 7 ani, pană la 11 – 14 ani, dar perioada variază de la un copil la altul. Se sigileaza fiecare dinte, pe masură ce erupe.

Sigilarea se practică atat la dinţii temporari cat şi la cei permanenţi. In general se sigilează dinţii de lapte ce prezintă un risc foarte crescut de apariţie a cariilor.